Educație

Sfaturi financiare pentru tinerii adulți

Acțiunile companiei Turbomecanica

Salut, astăzi vreau să-ți dau câteva sfaturi financiare care s-ar putea să îți schimbe viața.

Statistica arată că în România educația financiară este lăsată de izbeliște, acest gen de educație nu este promovat mai deloc. Lipsa educației financiare în rândul tinerilor nu produce altceva decât o clasă imensă de consumatori. Pentru a evita să faci parte categoria tinerilor pentru care educația financiară nu contează, îți recomand să citești și să aplici următoarele sfaturi financiare. 

Unul dintre cele ma importante sfaturi pe care pot să ți-l dau, este să-ți continui educația!

NU TE OPRI ! Nu contează că ai absolvit una dintre cele mai prestigioase universități, educația permanentă îți deschide calea spere cunoaștere și prosperitate.

Trăim în secolul în care cine deține informația deține puterea. Este imperios necesar să îți continui educația, mai ales cea financiară. La școală și de cele mai multe ori și acasă, nu te învață nimeni despre bani. Banii sunt un subiect tabu, de cele mai multe ori auzi ,,Banii sunt ochiul dracului” sau Banii nu aduc fericirea”. Acestea sunt doar niște clișee, sunt vorbe rostite de oameni care nu au cunoscut adevărata valoare a banului.

Banii trebuie tratați ca pe niște instrumente nu ca pe un scop în sine.

Educându-te vei înțelege mai bine cum se fac banii și ce rol au ei cu adevărat.

Atunci când deții o educație financiară solidă poți să îți controlezi viitorul tău financiar. Nu vei mai fi la mâna băncilor sau a altor instituții de credit. Vei ști să faci diferența între active și pasive. Dacă nu vei învăța să îți administrezi tu banii, o vor face alții pentru tine, dar cu costuri mult mai mari.

Sfaturi financiare – Păstrează controlul asupra finanțelor tale!

Pentru a putea beneficiar de un viitor prosper, trebuie să îți calculezi cu mare atenție acțiunile din prezent. Un studiu arată că bogații sunt bogați pentru că se comportă ca niște săraci, iar săracii sunt săraci, pentru că se comportă ca și cum ar fi bogați.

În ultimii ani băncile au reușit să cumpere viitorul adulților. Nu vreau să mă înțelegi greșit, nu am nimic cu instituțiile financiare, ba dimpotrivă, cred că fără ele nu ar putea fi posibilă evoluția noastră financiară. Dar să trecem peste și să îți explic la ce mă refer când spun că bancherii au cumpărat viitorul adulților.

Aproape toate băncile dispun de un instrument numit ,,card de credit” sau mai pe românește ”card de cumpărături”.

Acest instrument de plată este construit tocmai pentru a aduce bunăstare și prosperitate în viața oamenilor care îl folosesc, la o dobândă de 0%.

Problema cu acest card de credit este că îți oferă posibilitatea de a te bucura de un obiect ,,acum”, cu posibilitatea de al achita în viitor. În acest sens, cei ce nu dețin un control asupra finanțelor devin robii băncii, își amanetează viitorul. Știu! sună dur, dar asta e realitatea, de câte ori nu ai văzut reclame cu noul model de telefon… la numai 24 de rate, cu dobândă 0.

Peste 2 ani când vei termina rata, probabil vei mai avea încă 2 – 3 rate, pentru că este cool să deții tot ecosistemul acelui gadget, ceas, laptop, boxe… etc. În ritmul acesta nu vei mai scăpa de credite niciodată. De aceea este foarte important să deții tu controlul, nu plasatorii de produse.

Nu spun că nu trebuie să ai cel mai nou produs al companiei X, dar trebuie să vezi dacă îți este neapărat necesar și dacă dispui de banii respectivi. Dacă nu dispui, mai bine strângi câte puțin în fiecare lună, asta te va ajuta să obții un control mai bun asupra finanțelor tale și să devii mai disciplinat cu finanțele tale.

Sfaturi financiare – Contorizează-ți cheltuielile!

Dacă ai ajuns cu cititul până aici înseamnă că îți pasă de ce se întâmplă cu finanțele tale și știi că este necesar să deții controlul asupra modului cum îți cheltui banii. Nu vei ști niciodată la final de lună de ce nu mai ai bani, dacă nu îți notezi pe ce ii cheltui. Pentru asta poți folosi aplicații de gestionare a cheltuielilor. În legătura cu acest sfat am scris un articol pe care îl poți citi aici.

Sfaturi financiare – Plătește-te întâi pe tine!

Una dintre cele mai importante reguli în gestionarea finanțelor personale spune că trebuie să te plătești mai întâi pe tine. Acest lucru înseamnă că atunci când ai primit salariul trebuie să îți pui deoparte măcar 10% din cea ce câștigi. A te plăti pe tine nu înseamnă a plăti rata la ultimul model de telefon. Când faci acest lucru îl plătești de fapt pe producătorul de telefoane. Pentru a putea ajunge la independență financiară trebuie să-ți faci un obicei prin a pune deoparte măcar 10% din ceea ce câștigi. Investită corect, acea sumă îi va aduce plus valoare contului tău.   

Sfaturi financiare – Ai grijă de sănătatea ta!

Grija pentru sănătatea ta trebuie să fie la fel de mare precum grija pentru banii tăi. Sănătatea este factorul care te poate ajuta să ajungi acolo unde îți dorești, tot ea te poate trage în jos. Dacă sănătatea ta este precară atunci trebuie să fii foarte atent la activitățile tale zilnice.

O expresie tradusă din latină spune așa: ,,Minte sănătoasă în corp sănătos”. Asta se traduce prin a avea grijă de sănătatea ta, dacă ai un corp sănătos, poți să ai și o minte sănătoasă. Dar dacă nu ai grijă de sănătatea ta, nu te vei putea concentra la ce ai de făcut, va trebui să împarți drumul de la locul de muncă cu cel de la spital.

Pentru a evita acest lucru, trebuie să te odihnești corespunzător, să mănânci sănătos și să faci mult sport. Aceste lucruri te vor ține în formă și în acest fel te vei putea focaliza pe ceea ce ai de făcut pentru a-ți putea duce la îndeplinire obiectivele.

Păstrându-ți sănătatea cât mai mult timp, vei putea să te bucuri un timp mai îndelungat de roadele muncii tale.

Iți mulțumesc pentru timpul acordat, dacă dorești să completezi acest articol cu alte sfaturi financiare, te aștept mai jos la rubrica de comentarii.

Dacă ți-a plăcut acest articol dă-i un share să afle și prietenii tăi!

Abonează-te la blogul meu pentru a primi cele mai noi articole!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *