Investiții

Ministerul Finanțelor Publice emite a treia serie Fidelis

Ministerul Finanțelor Publice emite a treia serie Fidelis

În martie 2021, Ministerul Finanțelor Publice emite a treia serie Fidelis destinate populației

Începând de luni 01.03.2021, Ministerul Finanțelor Publice a dat startul la programul Fidelis și a revenit pe piața de capital cu a treia serie Fidelis pentru populație.

Sunt disponibile trei noi emisiuni de titluri de stat Fidelis destinate exclusiv persoanelor fizice. Din câte se pare, Guvernul Câțu și-a făcut un obicei din a lista titluri de stat pe Bursa de Valori București. Este o metodă foarte bună de a stimula economia prin banii atrași de la populație.

A treia ofertă de vânzare de titluri de stat din programul Fidelis se va derula la prin intermediul Bursei de Valori București în perioada 01 – 19 martie. În acest interval, persoanele fizice vor putea subscrie titlurile de stat Fidelis în lei cu scadență de 1 și 3 ani și respectiv în euro, cu scadență de 5 ani.

Ministerul Finanțelor Publice emite a treia serie de titluri de stat Fidelis
                                                           sursa: bvb.ro

Valoarea nominală a titlurilor de stat Fidelis în lei este de 100 de lei/titlu, iar pentru cele în euro este de 100 de euro/titlu.

Pentru a putea participa la această emisiune de titluri de stat trebuie să subscrieți minim 5.000 de lei pentru obligațiunile în lei și minim 1.000 de euro pentru cele în euro.

Avantajul acestor titluri de stat emise de Statul Român este faptul că dobânzile și câștigurile realizate din deținerea și tranzacționarea acestor instrumente nu se încadrează la venituri taxabile. Deci nu veți plăti impozite!

Noua emisiune de titluri de stat se va derula după următorul program:

01 – 19 martie 2021: perioada derulării ofertei.

19 martie 2021: alocarea titlurilor de stat subscrise în cadrul ofertei.

22 martie 2021: data tranzacției (data de înregistrare a tranzacțiilor aferente ofertei în sistemul Bursei de Valori București).

Citește prospectul de emisiune…

La fel ca și în cazul listărilor anterioare a titlurilor de stat Fidelis, ulterior listării la Bursa de Valori București a titlurilor de stat Fidelis, acestea se vor putea cumpăra și de pe bursă prin intermediarii autorizați. TradeVille este unul dintre ei.

Oferta care a avut loc în noiembrie 2020, a fost foarte bine primită de către investitori. Pentru cei care sunt la început de drum în ale investițiilor sau pentru cei nu au un apetit la risc ridicat, au un profil investițional mai conservator, aceste titluri de stat pot fi o opțiune foarte viabilă.  

Luând în considerare faptul că la un cont de economii pe termen de un an, dobânda în lei nu trece de 1-2% și mai este și impozitată cu 10%, mă aștept ca și a treia serie Fidelis să fie foarte bine primită de către investitori.

Această prezentare are caracter informativ și nu reprezintă o recomandare de investiție.

Abonează-te la blogul meu pentru a primi cele mai noi articole!

Dacă ți-a plăcut acest articol dă-i un share să afle și prietenii tăi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *