Investiții

Evaluarea companiilor listate la bursă

Acțiunile companiei DIGI pe trend crescător

Salut, în acest articol vreau să îți arăt câțiva indicatori după care se face evaluarea companiilor listate la bursa de valori.

Evaluarea companiilor listate la bursa de valori este un proces aparent greoi, ce necesită o sumedenie de calcule matematice și contabile. Odată cu parcurgerea acestui articol vei vedea că nu este chiar așa.

Important pentru tine este să înțelegi ce rol au situațiile financiare pe care le publică companiile listate și totodată să știi la ce folosesc indicatorii economico-financiari care sunt prezentați în situațiile financiare trimestriale /semestriale sau anuale.

Situațiile financiare pe care companiile listate la bursă le publică au un rol foarte important. Aceste situați sunt cel mai important furnizor de informații pentru investitorii externi. Din aceste situații financiare, investitorii își extrag datele cu privire la modul în care o companie listată la bursa de valori evoluează.

O parte a investitorilor la bursa de valori nu au posibilitatea de a participa la ședințele din cadrul AGA, din varii motive (distanță, timp…). Mulți investitori nu dispun de timpul zilnic necesar pentru a putea fi la curent cu toate știrile legate de companiile de care aceștia sunt interesați. Acești investitori preferă să urmărească datele financiare publicate în mod oficial de către companie. Menționez că aceste date sunt auditate de către o firmă de audit, nu sunt publicate așa la voia întâmplării.

Spre deosebire de o companie care nu este listată la bursa de valori, companiile listate la bursă trebuie să respecte anumite principii de guvernanță corporativă. Listarea companiei la bursa de valori vine la pachet cu reguli stricte în ceea ce privește autenticitatea datelor publicate, timpii de raportare…etc.

Pentru a înțelege cât mai ușor modul pri care se face evaluarea companiilor listate la bursă, este indicat să accesezi site-ul bursei pe care este listată compania.

Trebuie să o cauți în lista de companii, apoi să accesezi secțiunea cu situațiile financiare ale acesteia. În funcție de intervalul de timp care te interesează, poți accesa situațiile financiare pe trimestru, semestru. Raportul anual este cel mai complet document cu privire la modul în care compania a evoluat în anul precedent.

Indicatorii economico-financiari au un rol important în evaluarea companiilor listate la bursă. Indicatorii îți arată modul în care este condusă acea companiei, eficiența capitalului investit și multe altele. În unele situații financiare este posibil să găsești anumiți indicatori calculați, dar te sfătuiesc să îi mai calculezi încă odată.

Probabil cei mai importanți indicatori în evaluarea companiilor listate la bursă sunt activele și datoriile unei companii. De la ele pleacă totul. Pentru a putea dobândi active, o companie va face datorii. Activele unei companii trebuie să fie egale cu datoriile acesteia. Companiile se folosesc de datorii pentru a putea crea active.

În analiza activelor trebuie să avem în vedere deținerile pe care compania le are: terenuri, clădiri, mașini, utilaje, brevete, branduri…etc, toate acestea valorează bani. Pentru a putea dobândi aceste active compania a făcut datorii, datoriile se împart în două mari categorii:

    • Datorii pe termen scurt, care trebuie achitate într-o perioadă mai mică de 12 luni.

    • Datorii pe termen lung, care trebuie achitate într-o perioadă mai mare de 12 luni.

În general problemele companiilor legate de finanțare, se nasc de la datoriile pe termen scurt. Aceste datorii pot genera o criză de lichiditate, dacă nu sunt gestionate adecvat.

În acest sens putem calcula câțiva indicatori relevanți:

A. Indicatori de lichiditate: acești indicatori arată capacitatea unei companii de a-și transforma activele în bani lichizi.

Lichiditatea curentă este unul dintre acești indicatori.

Acest indicator se calculează: Active curente / Datorii curente

Valoarea recomandată este în jur de 2. Cu cât valoarea acestui indicator este mai mare, cu atât situația companiei este mai bună.

B. Indicatori de risc: acești indicatori arată gradul de îndatorare a unei companii.

Gradul de îndatorare este unul dintre acești indicatori.

Acest indicator se calculează: Datorii totale / Active Totale

Cu cât o companie are un grad de îndatorare mai ridicat, cu atât este mai predispusă la faliment, deoarece atunci când o companie are un grad mare de îndatorare, instituțiile de credit o cataloghează ca fiind o companie nesigură (riscantă), împrumuturile acordate făcându-se la dobânzi mult mai ridicate decât media.

C. Indicatori de profitabilitate: acești indicatori exprimă gradul de eficientizare din companie.

Marja Netă este unul dintre acești indicatori.  Indicatorul exprimă Rata de Profitabilitate a companiei.

* Pentru companii ce își au domeniul de activitate în sectorul servicii și comerț, indicatorul se calculează după următoarea formulă:

 = (Profitul net / Cifra de Afaceri) x 100

* Pentru sectorul bancar, indicatorul se calculează după următoarea formulă :

= Profit net/ (venituri din dobânzi + venituri din comisioane) x 100

Marja Operațională se calculează după următoarea formulă:

= Rezultat din exploatare / cifra de afaceri x 100

Marja Operațională este poate cel mai important indicator, deoarece acesta arată capacitatea companiei de a genera profit din activitatea desfășurată. O marjă operațională mare permite companiei să se dezvolte natural.

Rentabilitatea Capitalului se calculează după următoarea formulă:

= (Profit net / Capitalul propriu ) x 100

Acest indicator economico-financiar reflectă eficiența utilizării capitalului investit de către acționari și totodată reprezintă rentabilitatea anuală pe care societatea o aduce investitorilor ei.

În afară de acești indicatori pe care i-am prezentat, analiștii mai calculează și alții, dar despre aceia o să iți explic într-un articol viitor. Sper că ai înțeles în linii mari despre ce este vorba în evaluarea unei companii.  

Dacă ți-a plăcut acest articol dă-i un share să afle și prietenii tăi!

Abonează-te la blogul meu pentru a primi cele mai noi articole!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *