Despre mine

Te salut!

Bine ai venit la mine pe blog!

Despre mine aș putea să iți spun că ma numesc Daniel Sava, am 28 de ani, sunt economist, îmi plac calculele, mă pasionează cifrele și graficele. Mai mult decât atât, îmi place să ajut oamenii din jurul meu, în special pe probleme financiare.

Finanțe și Investiții, blogul pe care tocmai îl citești, a fost creat din dorința mea de a-i ajuta pe semenii noștri și de a-i face să înțeleagă ce înseamnă și mai ales cât de importantă este educația financiară, un fenomen foarte puțin dezbătut în România.

Studiile arată că la nivel mondial, educația financiară din România se situează pe unul dintre cele mai slabe locuri, ocupăm poziția 123 din 143. Comparat cu statele membre din Uniunea Europeană, țara noastră se află pe ultimul loc. România are cel mai scăzut nivel de bunăstare dintre toate statele membre ale Uniunii Europene.

Cu ajutorul acest blog încerc să aduc în prim-plan acea educație de bază pe care ar fi trebuit să o primești de la școală sau de la părinți. Educația financiară este despre cum să iți organizezi ,,viața ta economică”, pentru că da! avem viață economică (credite, carduri, conturi de economii, etc. toate acestea fac parte din viața noastră economică).

Prin intermediul acestui blog vreau să te învăț cum să cheltui cât mai puțin și mai eficient (pentru că o vorbă din popor spune: nu contează cât câștigi într-o lună, contează cu cât rămâi la sfârșitul lunii), cum să îți planifici un buget de cheltuieli și cum să îl și respecți. Apoi, după ce capeți experiență, să poți să fii capabil/ă să investești economiile, pentru a genera profit. Dar ce faci cu profitul obținut?

Acesta trebuie transformat în venit pasiv. Din punctul meu de vedere, economiile trebuie să muncească pentru tine, și lună de lună, acestea să îți aducă profit. 

În aceste pagini o să găsești o serie de articole, care sper eu să te facă să înțelegi faptul că trebuie să te gândești și la ziua de mâine, ba mai mult, cu ceva economii, cu educație financiară, cu perseverență și cu multă răbdare se poate ajunge la ceea ce ,,specialiștii” numesc independență financiară.

Ideea de bază a acestui blog Finanțe și Investiții este aceea de a optimiza modul în care folosești venitul pe care îl câștigi lunar. Acest lucru îl poți face foarte simplu cu ajutorul unei reguli de aur, dacă pot să o numesc așa. ,,Cheltuiește mai puțin decât câștigi”. Această regulă se poate traduce și economic prin următoarea formulă:

V – E = C 

unde:

V = Venituri;

E = Economii;

C = Cheltuieli.

Această formulă te învață cum să economisești mai ușor. Mai întâi trebuie să economisești o sumă de bani din venitul tău lunar, iar mai apoi să încerci să cheltui ceea ce ți-a rămas disponibil, în acest fel te poți alege la final de lună cu o sumă de bani pusă la adăpost.

Indiferent dacă ai un venit de 2.000 de lei sau de 10.000 de lei, dacă tu cheltui mai mult decât câștigi, știi ce? În viitor te paște falimentul! Partea cea mai dureroasă este că multe familii din România au probleme cu finanțele, asta se datorează faptului că nu au avut parte de educație financiară. Alături ce ceilalți câțiva bloggeri din România m-am hotărât să pun și eu umărul la educarea financiară a semenilor noștri. Odată cu dezvoltarea acestui blog, ne dezvoltăm împreună, atât eu, cât și tu cititorul acestuia.

Dacă ți-au plăcut aceste rânduri și crezi că îmi poți acorda cinci minute pe săptămână citind noile articole, care te vor ajuta să duci o viață economică mai bună, te rog să te abonezi la newsletter și în acest fel vei face parte din comunitatea Finanțe și Investiții.

Te salut și iți mulțumesc pentru răbdarea cu care ai citit aceste rânduri despre mine!