Analize

Acțiunile Conpet Ploiești au intrat într-un con de umbră

Acțiunile companiei Transgaz se pregătesc de creștere

După o lungă perioadă în care acțiunile Conpet Ploiești au evoluat lateral, în ultimele ședințe de tranzacționarea cotația acțiunilor companiei a intrat pe un trend de corecție. Față de maximul de 86,38 lei, acțiunile Conpet Ploiești au suferit o corecție de aproximativ 15%.

În ultima perioadă acțiunile companiei s-au tranzacționat într-un trend lateral, formând un canal cu limite între 78 și 75 lei. Acest lucru se datorează și faptului că în anul 2020, la BVB au mai avut loc câteva listări de obligațiuni și acțiuni. Amintesc aici acțiunile NRF și HAI. Odată cu aceste noi listări, acțiunile companiei Conpet Ploiești au ieșit de pe radarele investitorilor, intrând astfel într-un con de umbră.

Prețul acțiunii a reușit să străpungă zona de suport de la 73.92 lei, care coincide cu retragerea Fibonacci de la 38.2%, formând un trend minor de corecție.

Calculat la prețul de 72.44 lei, Conpet Ploiești se află printre companiile ieftine de la BVB. Indicatorul PER fiind calculat la 10.8, iar P/BV 1.0.

În primul semestru al anului 2020, cifra de afaceri a companiei Conpet Ploiești a crescut cu aproximativ 1,7% față de primul semestru al anului 2019.

În primul semestru din 2020, profitul net al Conpet Ploiești a crescut cu aproximativ 2% față de primul semestru al anului 2019.

În trimestrul al doilea din 2020, cifra de afaceri anunțată de către compania Conpet Ploiești a fost mai mică cu aproximativ 7% față de cea obținută în primul trimestru din 2020. În TII 2020, profitul net a scăzut cu aproximativ 5% față de T1 2020 și cu 7,5% față de trimestrul al doilea din 2019. 

În TII 2020, profitul operațional a scăzut cu aproximativ 5% față de T1 2020 și cu 8% față de trimestrul al doilea din 2019. 

Marja operațională a companiei Conpet Ploiești este de 16%, iar marja netă se află la aproximativ același nivel.

acțiunile Conpet Ploiești au intrat într-un con de umbră

Pe grafic se observă faptul că acțiunile Conpet Ploiești se tranzacționează deasupra primei zone de suport intermediar de la 72.44 lei. După scăderea de aproximativ 1,3% care a avut loc în ședința de tranzacționare de ieri, astăzi acțiunile companiei au avut parte de o revenire de aproximativ 0,6%. Volumul de astăzi fiind de numai 1.080 acțiuni. Ceea ce mă duce cu gândul la faptul că în perioada următoare compania va evolua mai mult în lateral.

În situația în care zona de rezistență de la 73.92 spre care se îndreaptă acțiunile companiei va rezista, iar prețul acțiunilor va respinge, mă aștept ca acțiunile Conpet Ploiești să corecteze spre zona de suport de la 70.07, care coincide cu retragerea Fibonacci de 50%.

Indicatorii Stochastic și RSI indică faptul că în următoarea perioadă prețul Conpet Ploiești ar putea să evolueze ascendent. Însă indicatorul MACD dă semne mai mult de continuare a scăderii. La fel și mediile mobile de 10 și 20 de zile. Faptul că acțiunile Conpet Ploiești se tranzacționează sub mediile mobile de 50 și 100 de zile, mă face să cred că va mai trece o perioadă, până când acțiunile companiei vor da un semnal serios de revenire pe creștere.

Pe data de 12.11.2020, Conpet Ploiești va publica rezultatele financiare aferente trimestrului III 2020. În funcție de aceste rezultate, care mă aștept să fie în ton cu rezultatele aferente trimestrului al doilea, este posibil să avem parte de ceva mișcări pe acțiunile Conpet Ploiești.

Până în anul 2025, compania are în plan investiții de aproximativ 450 mil. lei. Investițiile vor fi direcționate către reabilitarea conductelor, precum și către construcția și reabilitarea unor rezervoare de țiței. Suma de 80 de mil. lei din totalul de 450 mil. va fi din sursa proprie a companiei. La finalul trimestrului al doilea, compania deținea numerar și echivalente de numerar în valoare de 194,70 mil. lei. 

Analiștii WOOD se așteaptă ca în perioada următoare acțiunile Conpet Ploiești să crească. Un preț țintă pentru acțiunile companiei fiind de 86.8 lei.

Această analiză are caracter informativ și nu reprezintă o recomandare de investiție.

Abonează-te la blogul meu pentru a primi cele mai noi articole!

Dacă ți-a plăcut acest articol dă-i un share să afle și prietenii tăi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *